Colega şi mulţumirea

S-a întîmplat aceasta nu demult.  Într-o zi, trebuia să scriem o teză, eu ştiind ca nu prea cunosc materia îmi făceam griji. Colega mea, o fată frumoasă foc, blondă, cu ochii verzi, cu o figură…dar un pic…..
Ce-i de făcut? Trebuie de ajutat tovarăşul! Dar colega chiar asta şi aştepta.
Normal am început să-mi scriu, că de lucru era. M-am apucat de caracterizarea lui Nică din fragmentul „La cireşe”, de rezumatul unui text, şi de altele.
Teza a durat o oră şi douăzeci de minute, între timp mai urmăream ce face colega. Şi ce credeţi că făcea? Se gândea! La ce oare se gîndeşte dihania asta? Mă întrebam eu. Dar faţa îi era chinuită, jumătate de pereche  a stat nemişcată, nu ştia nimic.
Văzînd că timpul se scurge iar foaia e goală, colega nici nu ştiu cum a îndrăznit să-mi spună:
– I-an fă-ni la punctu unu!
Cînd am văzut că în primul rând mă deranjează şi în al doilea cum s-a adresat, am şi întrebat-o:
– Şi??? Tu nu te-ai a*uit? Poati îni dzîşi „te rog”?
Colega a avut o reacţie destul de obişnuită pentru mine, punînd buza pe „bigudi” şi-a tras testul pe partea ei de bancă, şi    s-a întors la mine cu spatele.  Eu am început din urmă sa-i răcnesc:
-Eu ţîi şi ţîs dator ori şi? Mai gândeştiti c nu eşti mare buric sâţ îndeplineascî tăţ tăt şi vrai! Spunînd acestea m-am întors înfuriat cu spatele la ea.
Eu îţi scriu mai departe, colega stă. Cu o jumătate de ochi am încercat să mă uit ce are ea în testul cela că tot stătea ca monumentul. Când mă uit, o sarcină suna în felul următor:  Scrieţi Legenda Mărţişorului. Poftim! Elevă de anul IV al Colegiului Pedagogic stă mai mult de jumătate de oră şi îşi aminteşte Legenda Mărţişorului. Nu-mi venea să cred! Dar înţelegeam că fata nu ştia nimic. Uitîndu-mă din grabă la ceas îi zisem eu:
– Dă-n coaşi testu!
Ea mi l-a dat. Eu am început să alcătuiesc legenda, apoi îi fac alt subiect, apoi altul şi cînd mă trezesc, au mai rămas 3 minute până la sunet. Dar amintindu-mi că nu mi-am terminat nici eu lucrarea, repede m-am apucat de scris. Am început să scriu nişte aiureli şi când colo…SUNĂ!
Mama dracului! Ce eram de enervat… numai Dumnezeu ştie.
Ieşind din clasă am observat că scumpa mea colegă era înaintea mea, cu gîndul de a merge până la cantină o strig din urmă,
dar colega făcîndu-se moartă-n păpuşoi a mers mai departe. Iar eu în gândul meu mi-am zis:
– Iaca ş mulţumirea!

Anunțuri

Un gând despre „Colega şi mulţumirea

  1. veryearly 23/12/2010 la 19:43 Reply

    dea dea … bravo deeema … frumoasa fata, ce sa faci … o mai pateste lumea uitandu-se dupa forme :D:D:P

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: